top of page

«Cel mai mare festival moldovenesc organizat de diaspora»

  • 25 iun.
  • 2 min de citit

Actualizată în: 11 aug.



Deținătorul recordului:

AMIC FEST CIC


Record: 2500 de participanți


Pe 28 iunie 2026, orașul Northampton, Marea Britanie, a găzduit cea de-a III-a ediție a „Diaspora Fest – Sport și Tradiții", organizată de Asociația Moldovenilor cu Impact Comunitar (AMIC Fest CIC), dedicată promovării identității naționale, culturii și tradițiilor Republicii Moldova în rândul comunității de moldoveni din diaspora.

Festivalul a reunit 2.500 de participanți din Marea Britanie și din alte state europene. Sportul a ocupat un loc central în programul zilei, cu 24 de echipe de fotbal, 10 echipe de volei, precum și competiții de trântă, șah, dame, armwrestling și tras la funie. Pentru copii și familii au fost organizate ateliere interactive, jocuri cu premii și activități educative — inclusiv un atelier de modelare a lutului susținut de meșterul popular Vasilii Gonciar, originar din Hogineşti. În parteneriat cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova, copiilor moldoveni din Marea Britanie le-au fost oferite cărți, în sprijinul păstrării limbii române în rândul noii generații din diaspora.

Programul artistic a reunit interpreți din Republica Moldova, printre care Magnat & Feoctist, Vali Boghean Band, Olga Gheorghiu, Natalia Munteanu, Ady Carp și Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu".

Agenția Națională de Recorduri a Moldovei a omologat oficial acest eveniment ca fiind „Cel mai mare festival moldovenesc organizat de diaspora", Certificatul Oficial de Record fiind înmânat Asociației Moldovenilor cu Impact Comunitar (AMIC Fest CIC) chiar în cadrul festivalului.

Evenimentul a fost organizat în cadrul Programului Diaspora Engagement Hub (DEH), cu susținerea financiară a Guvernului Republicii Moldova, implementat prin Biroul relații cu diaspora.

Recordul rămâne deschis: orice festival organizat de diaspora moldovenească, viitor, va putea prelua titlul dacă va reuni un număr mai mare de participanți.










 
 
 

Comentarii


Contacte:

  • youtube
  • facebook
  • instagram

Copyright © 2021 National Records Agency, All rights reserved.
 

bottom of page